Masterclass, despre identitatea gastronomică românească

Masterclass, despre identitatea gastronomică românească

Masterclass Amintiri Gustoase din acest an are ca temă identitatea gastronomică românească din farfurii (viața de zi cu zi), dar și în ecrane, așa cum este tradusă ea în social media.Bunică și nepoată prepară un desert împreună

Masterclass-ul va oferi primul studiu privind identitatea gastronomică a românilor

Pe 11 martie, la ARCUB în București, specialiști din domeniul gastronomic, chefi, content creators pasionați și foodies vor aprofunda, în trei sesiuni distincte, cum se vede bucătăria românească reflectată zilnic în bucătarie, în media tradițională și social media, dar și cum este ea percepută la nivel social.

Chefii vor vorbi despre descoperirile făcute de ei în bucătărie, cum le-au tradus pentru diferite publicuri și cum și-au construit „semnătura” cu ajutorul unor rețete clasice/moștenite sau reinterpretări ale lor. La finalul zilei, două generații cu abordări diferite, reprezentate de scriitorul și jurnalistul Radu Paraschivescu și de Bogdan Mihai Simion – cobzar, scriitor, lăutar și culegător de muzică tradițională, vor aduce o altă perspectivă asupra modului în care privim mâncarea.

Leave a Reply

Stiri Nationale
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.