Restaurantul “Le George” din cadrul Palatului Suter devine Gramont

Suter Palace Heritage Boutique Hotel, din București, anunță schimbarea identității restaurantului Le George, devenit, recent, Gramont. Astfel, localul preia numele Vicontelui de Gramont, una dintre personalitățile culturale și politice, care au marcat societatea românească, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea.

Noul brand este menit să întărească poziționarea restaurantului drept un promotor al gastronomiei fine, în care tehnicile de gătire franțuzești, specifice regiunii Provence, se întâlnesc cu ingrediente de calitate, cum sunt savuroasele fructe și legume românești sau produsele franțuzești, certificate „grand cru”, precum foie gras-ul Rougié, somonul Gravlax, tonul Yellowfin, vita Salers și nu numai.

Toate acestea sunt atent curatoriate de către David Contant, cel care, de peste doi ani, conduce bucătăria hotelului. Un explorator constant, cheful își petrece o mare parte a timpului său căutând produse de calitate și arome noi, vizitând piețele românești, din București și din țară, sau călătorind în locuri mai puțin cunoscute, din Europa și din întreaga lume, pentru a descoperi preferințele localnicilor.

Gramont își propune să creeze în jurul său o societate gastronomică, inspirată din Bucureștiul de altădată

„Pe măsură ce am aflat tot mai multe despre istoria palatului și a împrejurimilor sale, am fost inspirați de eleganța vicontelui Louis Antoine de Gramont, un personaj extrem de rafinat, recunoscut pentru discreția, reputația excelentă și pentru felul în care prețuia arta și lucrurile frumoase. Francez, din naștere, nobilul s-a îndrăgostit de România și a ales să își petreacă viața aici. Două secole mai târziu, ne-am propus să ne întoarcem la aceste principii eterne și să facem din acest local un tribut adus bunului gust. Mai mult, ne-a atras ciclicitatea istoriei, fiindcă și noi beneficiem de un chef francez, care, deși s-ar fi putut stabili oriunde în lume, a ales să rămână în țara noastră”, a declarat Alexandru Stoian, General Manager al Palatului Suter.

Astfel, operatorii Gramont, Alexandru și Ruxandra Stoian, și-au propus să transforme noul restaurant într-o societate gastronomică, o comunitate bazată pe valori precum respectul  pentru terroir, aprecierea moștenirii locale, îmbrățișarea diversității tuturor culturilor și preocuparea pentru sustenabilitate și natură.

Societatea Gastronomică Gramont va reuni gurmanzi, bons vivants și exploratori, oameni rafinați, care apreciază lumea prin toate simțurile lor. Pentru aceștia, mâncarea este o expresie culturală a vieții, o formă de artă.

Membrii Societății Gastronomice Gramont vor avea acces la evenimente unice, precum cinele la patru mâini, la care vor lua parte unii dintre cei mai renumiți și premiați chefi ai lumii, degustări de vinuri și întâlniri cu personalități din artă și cultură.

Noua identitate Gramont vine cu un meniu de sezon ce duce oaspeții într-o călătorie culturală în jurul lumii

Sub viziunea culinară a lui David Contant, cel care deține, din 2020, titlul de Maître Cuisinier de France, una dintre cele mai mari distincții culinare oferite de către o asociație franceză, Gramont își propune să devină o destinație gastronomică, în care poveștile sunt spuse prin arome, culori și texturi. Bucătăria restaurantului devine, astfel, locul de joacă a chefului care își va folosi rețetele și tehnicile, pentru a împărtăși experiențe de viață și a purta oaspeții printr-o serie de călătorii culinare, în țări din Asia, America și Europa.

„Din Vietnam până în Filipine, din Uruguay până în Toscana, nu vei ști niciodată unde te va duce următorul meniu Gramont, dar poți fi sigur că se va opri mereu în România, o țară pe care o iubesc și o apreciez pentru ospitalitatea sa, pentru peisajele superbe și pentru roadele pe care ni le oferă”, a declarat David Contant, chef Gramont.

Schimbarea identității restaurantului vine cu un nou meniu de sezon, din care fac parte preparate fine, precum nougat de foie gras Rougié, cu fistic, migdale, boabe de tonka și cremă onctuoasă de caise, tartarul de vită de Salers și pollock, cu inimă de anghinare și pesto.

Toate acestea pot fi asociate cu vinuri locale și internaționale de excepție. Printre cele mai rafinate etichete ale restaurantului, se numără Petro Vaselo Grand Cru, Château Petrus 1955, Château Margaux 1973 sau Château Mouton Rothschild 1972.

Leave a Reply