Mai mult de 20 de preşedinţi de federaţii sportive naţionale s-au întâlnit la sediul COSR, pentru a discuta problemele financiare cu care se confruntă. La reuniune a participat și ministrul Sportului, Eduard Novak, care, a fost de acord să intermedieze o întrevedere cu liderii coaliţiei de guvernare şi ai partidelor de opoziţie.
Reprezentanţii federaţiilor au convenit să solicite o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă şi cu liderii Coaliţiei de guvernare, care să fie mediată de COSR, pentru a discuta problema subfinanţării sportului românesc.
Președintele unei federaţii sportive a precizat că s-a solicitat indexarea imediată a tuturor bugetelor, cu cel puţin rata inflaţiei şi rezolvarea urgentă a finanțării în trei domenii: campania de calificări pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, centrele de copii şi juniori ale federaţiilor naţionale și activităţile de formare şi perfecţionare a antrenorilor şi personalului tehnico-administrativ.
Totodată, preşedinţii vor ca federaţiile naţionale să fie cooptate în orice proiect de schimbare a Legii Sportului 69/2000 şi a oricărei legi, ordonanţă sau act normativ care se referă la sport.
CONFLICTUL DINTRE FEDERAȚII ȘI MINISTER
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a declarat că participanții la discuții i-au prezentat ministrului încă o dată problemele financiare cu care se confruntă, după împărţirea bugetelor.
„Noi am convocat astăzi o întâlnire prin mijlocirea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care s-a oferit să medieze conflictul existent între federaţii şi minister. Au fost peste 20 de federaţii sportive reprezentate. Nu a fost o întâlnire de dezbatere, ci pentru a decide felul în care vom comunica cu Guvernul şi cu puterea politică, având în vedere nemulţumirile reclamate şi starea de criză gravă în care se află sportul românesc. La întâlnire a venit fără să fie invitat, pentru că el urma să fie invitat ulterior, în urma unei decizii a noastre, şi ministrul Sportului, împreună cu secretarul general al ministerului şi cu un consilier, într-un mod intempestiv. Dar, într-un final, a fost bine venit, chiar dacă nu a fost invitat. Omul a putut să afle, pentru a nu ştiu câta oară, de la cei prezenţi, despre problemele acute, despre faptul că suntem total descoperiţi, legat de finanţarea sporturilor olimpice în an preolimpic, că multe federaţii nu mai au bani pentru competiţii începând din primăvara acestui an, în baza bugetului alocat”, a declarat Guşă, pentru Agerpres.
Președinții de federaţii doresc o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă şi ceilalţi lideri ai partidelor din coaliţia guvernamentală, dar şi cu şefii partidelor de opoziţie.
„Nu s-a lămurit mai nimic, dar la întrebarea mea, dacă va participa la o întâlnire pe care vrem să o convocăm săptămâna viitoare cu prim-ministrul şi liderii coaliţiei, dar şi cu liderii partidelor din opoziţie, pentru că aici este vorba de o voinţă politică unanimă, şi-a dat acordul ”, a spus preşedintele FRJ.
FEDERAȚIILE ACUZĂ SUBFINANȚAREA SPORTURILOR, ALTELE DECÂT FOTBALUL
Reprezentanţii federaţiilor au convenit ca fiecare să prezinte cele mai mari cinci probleme cu care se confruntă, pentru a fi comunicate ulterior liderilor politici.