Nawaf Salameh. Prima sticlă de Carpathian Single Malt este rezultatul a 20 de ani de muncă

Președintele Alexandrion Group, Nawaf Salameh, a declarat  la inaugurarea celei de-al doua distilerii a grupului că prima sticlă de Carpathian Single Malt este rezultatul a 20 de ani de muncă.

„Prima sticlă de Carpathian Single Malt este rezultatul a 20 de ani de muncă. Prima noastră distilerie a început să funcționeze după 6-7 ani.

A produs, timp de câțiva ani, alte băuturi alcoolice din portofoliul nostru și abia atunci când am simțit că este momentul potrivit, a început să producă whisky single malt”.

A declarat Dr. Nawaf Salameh, președinte fondator Alexandrion Group la inaugurarea celei de-al doua distilerii a grupului.

Parcursul unei bături alcoolice, de la concept până la momentul în care ajunge în paharele consumatorilor poate fi foarte lung. Producătorul este singurul care ştie câte elemente şi câţi oameni sunt implicaţi în acest proces şi mai ales cât timp durează implementarea tehnologiei de producţie, care are un rol esenţial în calitatea şi succesul unui produs.

Dr. Salameh a vorbit despre specificul celei de-a doua distilerii care va produce în principal whisky single malt și a felicitat echipa care a livrat proiectul. Urmăriți un videoclip cu momentele cheie ale evenimentului: https://www.youtube.com/watch?v=qaUyih73lSM

Leave a Reply