Ministrul Apărării Naționale și cel al Sportului au fost la Gala de prezentare a lotului „Invictus Games Dusseldorf”

Gala de prezentare a lotului militarilor răniți ce va reprezenta Armata României la competiția „Invictus Games Dusseldorf 2023” a avut loc în prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, a ministrului sportului, Carol-Eduard Novak și a altor oficialități militare și civile.

Alături de militarii răniți, în semn de respect și apreciere pentru întreaga lor activitate, la evenimentul desfășurat la Sala de sport a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, din Capitală, a participat și personal din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre.

În cadrul galei, au fost oferite distincții militarilor răniți, soțiilor militarilor răniți încadrați în gradul I de invaliditate, asociațiilor și fundațiilor care au sprijinit proiectul Invictus.

Prin certificate de apreciere a fost recompensat și efortul voluntarilor – militari și civili, care promovează spiritul de neînvins al luptătorilor răniți.

Activitatea s-a încheiat cu un meci de volei din șezut, la care s-au alăturat și persoanele invitate la evenimentul, care a fost sprijinit și de Alexandrion Group.

Jocurile Invictus promovează respectul și empatia față de sacrificiul și traumele militarilor răniți, a căror implicare în activități sportive interne și internaționale este o oportunitate de reintegrare socială și de redare a încrederii în forțele proprii, elemente atât de necesare în procesul de refacere fizică și psihică.

Echipa Armatei României va participa anul acesta, în perioada 9-16 septembrie, pentru a patra oară la competiția sportivă internațională care susține recuperarea fizică și psihică a militarilor răniți în operațiuni militare, după edițiile din Toronto (2017), Sydney (2018) și Haga (2022).

Cei 20 de militari răniți, clasați cu gradul I, II și III de invaliditate sau apt limitat, vor concura la opt discipline sportive.

Leave a Reply