Fabrică vândută la fier vechi, bucată cu bucată

Renumitul săpun românesc s-a topit. De aproape 20 de ani nu mai avem nicio fabrică – am ajuns în topul ţărilor cu cel mai mare deficit de asemenea produse, alături de India şi Irak. În România, cumpărăm săpun de 200 de milioane de lei anual, dar toate produsele poartă mărci străine.  

Celebră fabrică, vândută la fier vechi bucată cu bucată

Adrian Obreja, reporter Observator: Singurul lucru care mai amintea de fosta fabrică de săpun este această staţie de transport local care se numea fix aşa: Apollo. Acum, pe terenul fostei fabrici de săpun funcţionează un supermarket de câţiva ani.

Fosta marcă naţională Cheia s-a transformat dintr-o fabrică mare, cu două mii de angajaţi, într-o afacere de familie în Maramureş. Chiar dacă nu mai este brand naţional, cei care au crescut cu mirosul săpunului Cheia nu l-au uitat.

Localnici: În familia mea s-a folosit tot. Era chiar, aş putea zice, printre săpunurile de la vremea respectivă, elită.

– Săpunul Cheia îl foloseam în general la spălat de haine. Atunci nici detergenţi nu erau. Era foarte bun Săpunul Cheia.

După Revoluţie, un gigant american al industriei de produse de igienă a deschis o fabrică la Bucureşti, dar a închis-o în 2004. A rămas în România, însă, unde face afaceri de sute de milioane de lei din import şi distribuţie. Alin Laslo, antreprenorul care a preluat brandul Cheia, crede că săpunul românesc merită mai multă atenţie.

Alin Laslo, antreprenor: Preţul din România este 50% din preţul produsului vândut chiar şi în Polonia. Asta denotă, nu diferenţă dintre valoarea produsului diferenta apare din percepţia asupra produsului. Săpunul Cheia aduce originalitate inclusiv prin reamintirea mirosului de săpun pe care lumea l-a uitat.

Fără nicio fabrică mare de săpun, importurile României au depăşit exporturile cu peste 100 milioane de euro în anul 2021. Micii producători încearcă să ţină piept concurenţei din străinătate. Încep să apară tot mai mulţi fabricanţi de săpun artizanat, care îşi învaţă bine lecţia.

 Ana – producător de săpun: Trebuie să ştii că cocosul poate da duritate, uleiul de măsline poate că dă spumare, ricinul la fel.  După ce îţi încropeşti o reţetă, aceasta trebuie notificată – este un produs de sănătate publică şi nu poţi să îl vinzi decât dacă este acceptat şi trecut de un laborator.

În România se vând anual aproape opt mii de tone de săpun.