Festivalul Lavandei, în inima Transilvaniei

Festivalul Lavandei, în inima Transilvaniei

O poveste plină de parfum se desfășoară în inima Transilvaniei. Pe 17 iunie 2023 începe o nouă ediție a Festivalului Lavandei din comuna Mădăraș, Mureș. Timp de trei săptămâni, oamenii se pot bucura de frumusețea lavandei pe o suprafață de cinci hectare.

Cină romantică în lavandă Foto: Tărâmul Lavandei/Facebook

Cină romantică în lavandă Foto: Tărâmul Lavandei/Facebook

La 20 de kilometri de Târgu-Mureș, în comuna Mădăraș (Mureș), în care locuiesc aproape 1.500 de suflete, se desfășoară Festivalul Lavandei la care vine de peste zece ori populația localității.

Evenimentul organizat de Tărâmul Lavandei din Mădăraș (Mureș) are loc din 17 iunie 2023 până în 9 iulie 2023, între orele 9.00 și 21.00. Nu lipsesc decoruri speciale pentru ședințele foto din lanul cu lavandă, iar organizatorii au pregătit și alte surprize.

Cum a luat naștere festivalul

Festivalul Lavandei este organizat de familiile a doi prieteni din copilărie, Ovidiu Marian Roșca și Bela Borbely, deveniți între timp fini și nași.

Echipa care a pus bazele Festivalului Lavandei de la Mădăraș Foto: Tărâmul Lavandei

Echipa care a pus bazele Festivalului Lavandei de la Mădăraș Foto: Tărâmul Lavandei

După mai mulți ani de experiență în mass-media, Ovidiu s-a reîntâlnit cu vechiul său prieten, Bela, care tocmai se întorsese în țară după zece ani de muncă în Spania, iar împreună au pus bazele Tărâmului Lavandei din Mădăraş.

Cei doi au început să cultive lavandă din anul 2016. Chiar dacă a fost destul de greu la început, au reușit să țină afacerea pe linia de plutire. S-a început cu 5 hectare de lavandă, iar acum au ajuns la 8 hectare.

Activitatea este costisitoare şi implică o serie de dificultăţi, mai ales că în România nu există o piaţă de desfacere care să preia constant aceste produse.

Pentru a susţine financiar cultura de lavandă, cei doi prieteni s-au gândit să organizeze şi un festival. Cum câmpurile de lavandă oferă o priveliște extraordinară, aceștia s-au gândit să le dea și altor oameni posibilitatea de a se bucura de frumusețea „oceanului” mov de pe dealul comunei mureșene