Medalii donate de Liliana Năstase, fostă campioană mondială la atletism

Medalii donate de Liliana Năstase, fostă campioană mondială la atletism

Liliana Năstase, fostă atletă care a câștigat medalii la competiții naționale și internaționale, a donat o parte din trofeele obținute Facultății de Educație Fizică și Sport din Galați.
Liliana Năstase și-a donat medaliile Facultății de Sport din Galați FOTO: Universitatea Galați
Liliana Năstase și-a donat medaliile Facultății de Sport din Galați FOTO: Universitatea Galați

Liliana Năstase este fostă campioană mondială la atletism, concurând în probele de heptatlon și de 100 de metri obstacole. Este absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din Galați și profesoară de sport încă din 1983.

A donat medaliile obținute

Fosta sportivă a decis că trofeele câștigate de ea la câteva competiții ar sta bine într-o vitrină de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați, așa că i le-a înmânat decanului Gabriel Talaghir. Acesta, la rândul său, i-a oferit fostei campioane o plachetă, prin care i-a mulțumit pentru gestul făcut.

„Studenții noștri vor putea să admire aceste medalii, și, de ce nu, să-i motiveze să facă și ei performanță în sport, dar și după ce devin antrenori”, a spus Gabriel Talaghir, decanul Facultății.

„Am fost, sunt și voi fi o susținătoare a sportului. Vă îndemn să vă duceți copiii să facă sport. Cel puțin 2-3 ore, cât sunt la antrenamente sau competiții, știți sigur că nu fumează sau beau alcool”, a spus Liliana Năstase la finalul ceremoniei de predare a medaliilor.

Aur la Campionatele mondiale de atletism

Liliana Năstase este cunoscută în special pentru medalia de aur de la Campionatele mondiale de Atletism în sală din 1993. În plus a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din 1991 și aurul la Campionatul European în sală din 1992.

A participat de două ori la Jocurile Olimpice. După retragerea sa din activitate a devenit antrenoare și a pregătit-o pe Ionela Târlea.

Liliana Năstase a reușit performanțe la campionate naționale, balcaniade, Cupa Europei și cu alți atleți din România, cum ar fi: Alina Munteanu (100 m), Ștefan Adrian (200 m), Sorin Drăghici (110 m garduri), Roman Răzvan (decatlon) și alții.

În 2004, Liliana Năstase a fost decorată cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă.

Stiri Nationale
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.