Poliția. Dotată cu chinezării cărora li se spune dispozitive de spart geamuri VIDEO

Poliția. Dotată cu chinezării cărora li se spune dispozitive de spart geamuri VIDEO

După evebimentul cu  șoferul care  a scăpat dintr-un filtru al Poliției deși era înconjurat, mai-marii MAI au încercat să corecteze problema, dar mai mult s-au făcut de râs.

„După incidentul din București, șefii s-au grăbit să ia «măsuri», în stilul caracteristic, și au dotat polițiștii cu dispozitive de spart geamuri. Ridicolul situației este reprezentat de faptul că după numai câteva zile de la distribuirea «dispozitivelor», adică un plastic ce avea încorporat o bucată de metal, acestea au fost retrase urgent. Motivul este simplu, nu numai că nu puteau sparge un geam cu această «chinezărie» dar după câteva lovituri în geam se rupea plasticul și pica metalul, după cum se poate vedea în material video”, susține Sindicatul Europol într-o postare pe Facebook.

Reamintim că, la sfârșitul lunii trecute, oprit de polițiști după ce încălcase mai multe reguli de circulație, un șofer a demarat în trombă cu toate că mașina lui era înconjurată de oamenii legii, în Sectorul 4 din București. Șoferul a reușit să scape de polițiști și de jandarmii care au intenționat să îl oprească încercând să-i spargă geamul, însă fără succes, a fost la un pas să lovească mai mulți oameni, care traversau în acel moment strada. În fuga lui disperată, bărbatul a lovit două mașini care îi stăteau în cale.

Dispozitivul nu a spat geamul, dar a fost distrus după câteva lovituri
Dispozitivul nu a spat geamul, dar a fost distrus după câteva lovituri