Statisticile consultate de „Adevărul” arată că numărul judecătorilor și procurorilor care ies din sistem este similar anului precedent, însă pe un trend ascendent, dacă ținem cont că până la finalul anului aproape 700 de magistraţi se pot pensiona şi că sunt zeci de decrete care urmează să fie semnate de preşedintele României.
Chiar marți, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat pensionarea a 13 magistrați, printre care și Mădălina Scarlat, adjunct al șefului DNA. Cu câteva zile înainte, alte șapte pensionări fuseseră aprobate, printre care pentru Felix Bănilă, fost șef DIICOT, și pentru Adina Florea, fostă șefă a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ – secție care s-a desființată între timp).
Tot săptămâna trecută, CSM a aprobat dosarul de pensionare pentru 59 de judecători, printre care Andreea Chiș și Gabriela Baltag, membre ale Consiliului, iar în cazul a trei persoane au fost amânate deciziile.
Cât de afectat e sistemul judiciar
Potrivit unui răspuns al CSM la o solicitare a ziarului „Adevărul”, numărul judecătorilor care vor îndeplini condițiile de pensionare la sfârșitul lunii decembrie e de 457. De asemenea, sunt 238 de procurori care, începând cu 1 noiembrie, se pot pensiona, însă nu au depus solicitări în acest sens până în prezent. Răspunsul Consiliului are repere temporale diferite din cauză că statisticile sunt realizate și gestionate separat de cele două secții ale CSM.
Potrivit documentului, în prezent sunt numeroase posturi vacante. Mai precis, la data de 1 noiembrie erau neocupate 847 de funcții de judecător din totalul de 5.079 și 774 de posturi procuror din totalul de 3.047.